Crede...

Am recitit primul post al Adelei pe blog-ul ei si ... m-am regasit in fiecare cuvant scris acolo. Ma simt cea mai ingrozitoare fiinta de pe pamant. Despartirea mea de mama a fost... ceva.. ceva parca n-a fost. Nu mai stiu exact cat mi-a pasat. Auzeam prieteni spunand despre mamele lor care erau plecate, ca nu mai pot de dorul lor, ca le-a trebuit un an sa se obisnuiasca fara ele... eU.. eU nu am fost asa. Ce-i drept in seara in care a plecat am plans mult, simteam un gol imens in stomac si doream ca totul sa fie un vis. A doua zi... a fost o zi obsnuita... parca ea nici nu ar fi plecat. Incercam sa-mi aduc aminte de ea, de chipul ei, dar nu puteam. Nimic nu-mi mai ramasese de la ea, decat un pullover. Obisnuiam sa adorm cu el in brate.. da... mirosea a mama, avea aroma ei.. N-a tinut mult starea asta aeriana.. Cred ca maxim o luna jumate. Apoi, incet-incet, am inceput s-o scot din viata mea fara sa-mi dau seama... (Abia acum realizez!)
A trecut un an, au trecut doi... apoi am revazut-o... Dar... uh.. nu a fost cum ma asteptam. Nu am simtit aceea emotie puternica, nu am izbucnit in lacrimi de fericire... De ce, Doamne? De ce?? E MAMA! eU de ce nu am reactionat?????? Cat am stat la ea m-am simtit ca o nemernica.. nu i-am putut spune "te iubesc"... I-am zis-o .. dar a fost un "te iubesc" fals.... :( (cand am devenit asa de insensibila? : ). Despartirea nu a fost cine stie ce. Ea a plans.. eu abia seara, in autocar am inceput sa plang. (Si acum am scena in minte. Lucrurile astea ma fac sa ma simt ingrozitor .... am fost o fiica rea.. iarta-ma........ )

Acum am aflat ca pleaca si tata... La inceput m-am bucurat un pic... Dar apoi.. cand am auzit din gura lui ca va plecat pe 1martie anul asta... am simtit cum lumea meA se prabuseste... Tin la el, chiar daca s-au intamplat atatea...

Imi cer scuze. Poate voi continua.. Acum.. ma opresc aici....

Va fi greu... va fi foarte greu....

Inital am vrut sa scriu pe alta pagina, dar apoi m-am razgandit. Toate gandurile de aseara imi par acum ceva stupid, cel putin cele la adresa lui... Nu! Nu imi pasa, nu si dupa palma de aseara. O palma doare pe moment si apoi trece - asta daca e data de cineva de care nu-ti pasa - dar eU de ce mai simt inca durerea? De ce mai simt cum imi arde obrazul de durere? De ce?... Nici nu stiu de ce a facut-o, nici nu stiu de ce o face... de ce strica totul acum? De ce vrea sa ma lase cu o amintire urata? De ce vrea sa-mi spulbere iar dorinta de a-l redescoperi?

Am vrut sa-i zic multe, dar am tacut.. am tacut... ii va parea rau.. (asta daca nu deja ii pare.... )

.... si iar in vin in minte versurile:

No hay nada que decir, ya no tienes que mentir

Trágate tu vil traición… ¡Ya me voy!

No existe un perdón, no existimos tú y yo

No aguanto tu actitud ¡Ya me voy!......