We keep running from these sentences...

Are you still the same?

Has your opinion changed?

'Cause I don't know you anymore

I don't recognize this place.

The picture frames have changed and so has your name

We don't talk much anymore

We keep running from these sentences

But what I wouldn't give to see your face again....

Nu o sa spun de ce am scris aceste versuri si pentru cine. Nu conteaza. Acum pun un mare PUNCT. Si o iau de la capat... Azi nu conteaza decat ca e 26...

Un copil

"Nu imi lua curajul sa lupt cu noaptea grea. Tot ce am e inima..."

Sunt doar un copil. Si ca orice copil, ma tem... Eu nu ma tem de intunericul camerei mele sau de tunetele furtunii de afara. Nu... eu ma tem sa nu te pierd... eu ma tem sa nu-ti pierd iubirea.. ma tem de viitor...

Am vrut sa fug, caci n-am inteles de ce aveam atata incredere in tinE, nu intelegeam de ce simteam nevoia sa-ti vorbesc despre lucruri care numai eu are trebui sa le stiu... Erau atatea lucruri care la inceput nu le-am inteles...

Sunt doar un copil.. Si ca orice copil sunt fragila... si plang foarte usor...

Sunt doar un copil.. Un copil ce tE iubeste mai mult ca oricine, un copil ce tE iubeste cu toata inima sa... Sunt un copil ce tE iubeste si cand e departe, si cand plange, si cand zambeste, si cand doarme...

"And I will always love you baby... childishly...."

Versuri

De curand m-a intrebat cineva de ce nu-mi arat poeziile, de ce le tin numai pentru mine... si cativa oameni... N-am dat raspuns atunci... dar ii dau acum.

Versurile mele nu sunt tocmai normale... Scriu intr-o maniera ciudata... Pe care multi nu o inteleg - sau mai bine zis, refuza sa o inteleaga - si o critica... Evident. Omul, atunci cand nu intelege/cand nu-i place ceva, critica acel ceva, ii gaseste partile proaste. Nu imi place sa fiu criticata. Niciodata nu mi-a placut.

O poezie ce unui om - ma refer la un cititor, fie ca este prieten/cunoscut, etc. al autorului, fie ca este un strain - i se poate parea puerila, simpla, ciudata, complicata, proasta, cu nonvaloare, etc. pe cand, pentru autor reprezitna multe, sunt sentimentele sale puse pe foaie.

Tata a zis candva (pe vremea cand scria si el poezii) :

"Stupida sau nu, o poezie este o fotografie!

(...) o poezie este o fotografie in versuri a unui moment din viata, a unui gand, a unei idei, care din moment ce pot fi exprimate artistic, numai stupide nu-s! Fiindca poezia nu poate exprima, oricine ar fi autorul ei, ganduri stupide!"

Asta e. Voi continua, ca si pana acum, sa tin poeziile mele doar pentru mine si cateva persoane - care, zic eu, merita sa le arat ceva "bucatele din mine". Pacat ca unii nu apreciaza asta...

Poate intr-o zi... voi publica si aici o poezie... De ce nu? (De ce da?!) Ma mai gandesc :D

Prietenii & prietenii…

My life is full of people but you're my only friend, my best friend...

Cred ca am o ora de cand ascult numai 'Shakira – Your embrace' si fraza de mai sus imi tot umbla prin cap…
Nu… eu nu am prieteni… Eu am doar amici, colegi, cunostiinte… dar nu am prieteni… Am avut.. Si i-am pierdut.. Oare am gresit eu? Oare a fost vina mea? Oare a fost vina lor? Oare trebuie neaparat sa dam vina pe cineva?.. De ce mereu trebuie sa gasim pe cineva pe care sa-l invinuim? De ce mereu cautam vinovati? De ce nu ne gandim ce si cum am gresit, in loc sa dam vina pe noi insine sau pe celalalt?

De ce nimeni nu ajunge sa ma cunoasca cu adevarat? De ce nimeni nu ma cunoaste intrutotul? De ce?... Am ajuns sa cred ca nici macar eu nu ma cunosc.. Oare m-am ratacit de trupul meu? Oare trupul si inima merg in continuare spre “destinatie” cu “trenul vietii”, iar sufletul mi-a ramas ratacit intr-o “statie”?? Dar unde?? UNDE??? Si mai ales de ce? De ce m-am ratacit de mine insami? De ce nimeni nu ma cunoaste? De ce?
Uneori simt ca distrug tot ce ating... Distrug sentimente frumoase... Frang inimi fara sa-mi doresc.. Ma ranesc ranindu-i pe ceilalti.. Pe cei la care tin…
De cate ori nu m-am inchis in camera mea, m-am ascuns intr-un coltisor si am inceput incet sa plang? De cate ori nu ma uitam in gol cautand ceva? De cate ori nu am iubit departarea? De cate ori n-am evadat in Gradina Publica incercand sa ma desprind de lume… de mine… de ei… ?

Am pierdut-o si pe ea… Ultima prietena.. De ce? De ce-am pierdut-o? A cui a fost vina? A mea, a ei? Nu stiu... NU am cautat vinovati… Poate am pierdut-o tocmai pt ca ea nu ma cunoaste/cunostea… Dar eu de ce o cunosc pe ea? De ce simteam ca asa se va intampla? De ce? De ce stiam exact ce va spune si face? De ce stiam ca o sa regrete, o sa se-ntoarca.. Dar o sa dea inapoi exact atunci cand mai avea doi pasi de facut si intra iar pe “usa” “cabinei” in care “calatoresc”? De ce stiam ca o va vedea deschisa, va arunca o ultima privire, apoi nu va mai intra? Eu am lasat “usa” deschisa… Poate va vrea iar sa intre… Poate…

Would you be enough patient, darling? Would you have enough patience to get to know me, and then to make me know myself?... Would you, darling?...

Fulgi de nea

Ninge! Nu pot sa cred! Dupa atatea zile calde - mult prea calde pentru luna decembrie - ninge... E superb...

Azi cred ca m-am trezit in cel mai frumos mod posibil... Multumesc iubitule pentru telefon... Multumesc ca m-ai trezit sa-mi spui ca ninge! E superb... Mi-am dorit atat sa ninga!

Afara nu ninge linistit... nu... bate un vant puternic si e cam frig... si eu sunt racita... cu toate astea nu m-am putut abtine si am iesit afara... Incantator... In sfarsit NINGE!

Kill me softley... with your song

"Daca te-ai vedea ce fel canti! Dai tot din tine..."

Oare de ce nu m-a inzestrat Dumnezeu cu o voce frumoasa?Mi-as fi dorit sa cant... Chiar as fi vrut din inima sa cant...

Obisnuiesc sa fredonez piese ce-mi plac mult, uneori ma cam ia valul si simt piesa si versurile cu toata fiinta mea.

Eh.. dar asta e. Ma multumesc sa cant in fata unui "public" mai restrans, de cele mai multe ori cant doar pentru eL... Stiu ca eL ma aculta mereu...

"Leave me out with the waste, this is not what I do, is the wrong kind of place to be thinking of yoU..."

Teama de viitor...

Teama de viitor... Ce stupid suna. Dar jur ca asa simt. Mi-e teama de ce-ar putea insemna "maine", mi-e teama de ce-ar putea insemna "ianuarie" mi-e teama de multe.

Si acum ce faci? Plangi... de ce? De ce plangi acum cu lacrimi cand stii ca vei plange mai tarziu cu.. sange? Ca vei simti cum mori de durere? De ce? De ce nu poti sa crezi ca va fi bine? ... Nu stiu...

Vreau sa stea timpul in loc, nu vreau sa mai existe "maine"... vreau sa fie doar azi.. Nu vreau sa pierd ceva. De ce sa pierd? Ca spui tu? De ce sa dispar? Ca spui tu? De ce sa nu fac ceea ce tu n-ai fost in stare? De ce nu pot sa-ti reprosez nimic? De ce nu ma lasa inima sa-ti zic tot ce am in cap? De ce nu pot sa fiu indiferenta? De ce?.... De ce vrei sa ma tii ascunsa? De ce ma tii intr-un borcan? De ce ti-e teama sa iei capacul si sa ma lasi sa zbor? Nu mava rani... Te asigur!e ce?... De ce esti uneori de gheata? De ce?.... Stupid, dar ma dor pana si cuvintele care mi le scrii YM Vrei sa stii de ce? Pt ca iti simt vocea dura de gheata care imi inunda urechile si ma face sa plang. Imi este frica de tine, de cuvintele tale ce ucid....

Vreau sa dispar si nu pot Nu vreau sa mai ranesc persoane la care tin din cauza ta... nu vreau! Ce-o sa faci? O sa ma arunci intr-un colt al lumii unde sa nu ma gaseasca? O sa ma omori? Da-i drumul! Omoara-ma.. si asa, ceva a murit in mine demult.. De cate ori mi-ai alinat tu o lacrima? De cate ori mi-ai spus ca va fi bine?... Niciodata... Niciodata nu ai vrut sa-ti dai jos masca de parinte dur...

Ma faci sa-mi doresc ca uneori sa nu exist, ma faci sa-mi para rau ca am scapat cu viata... Ma faci sa regret ca gandesc... Ma faci sa regret ca iubesc!

Nu mai simt nimic, nici nu mai aud nimic.. In boxe suna ceva. NU stiu ce.. nu pot auzi.. nu am mai deschis gura ca sa zic ceva de 1ora... Ma dor ochii.. Ma dor ingrozitor... Si simt frig. In casa e cald, dar eu tremur.. Tremur.. de frica ta.

Si tot nu inteleg de ce ma simt asa, de ce nu ma pot bucura de ce am acum… “Spune-i ploii sa nu cada, vantului sa nu mai bata, toate-o clipa sa dispara, sa ramanem noI, doar noI amanDOI... Soarelui sa nu rasara, stelelor sa nu apara, toate-o clipa sa se-opreasca....”

Nu vreau sa ma trezesc intr-o zi de ianuarie, si cu lacrimi in ochi, sa realizez ca doar am visat… nu vreau...

Intr-un final...

Cineva mi-a zis sa-mi fac blog. Am ezitat un pic la inceput... Ma tot gandeam: la ce bun un blog? Imi place sa-mi tin gandurile numai si numai pentru mine. De ce sa stie si altii ce si cum gandesc, de ce sunt trista, de ce sunt fericita? Nu am gasit raspuns la aceste intrebari.. dar.. iata-ma facandu-mi blog. So.. nu stiu daca o sa-l arat lumii prea curand.. Depinde.

O sa revin cu un post mai personal...