M-AM MUTAT!

Nu mai scriu pe blogspot de ceva timp. Acum mA puteti gasi pe http://alice.discuta-liber.com/ !!!
CIAO!

Rootless tree

Urasc persoanele care pur si simplu nu inteleg ceea ce le explici. Mai bine zis NU VOR sa inteleaga, au impresia ca TU NU VREI sa-i ajuti!

Omule, stiu ca habar n-ai ce-i ala net, ca nu stii cum sta treaba cu Yahoo! MSN si restul.. dar totusi... daca eU iti zic ca nu pot vorbi de pe Y!Messenger pe Libero (de porcaria asta abia acum am aflat).. inseamna ca NU SE POATE! Ce interes am eU sa te mint? Nu eU am fost cea care a vrut sa te ajute??? Am incercat de doua ori.. si ai vazut ca nu se poate... geeesh!!! INTELEGE si tu, sau macar da-ti silinta!

Iti multumesc pt pachetul de nervi care mi l-ai dat in seara asta... A... nu stiai ce faci?? Erai beat? IMI PARE RAU... Asta e! Altadata nu voi mai avea bunavointa de a te ajuta!

O seara buna miE :))

Bine macar ca exista "Damien Rice - Rootless tree" - mA calmeaza piesa asta, in special refrenul.

Take That - Butterfly

La sfarsitul piesei Wooden Boat este un cantec minunat:

For once in my life I couldn’t deny I thought that I've found my everything

Lovevr or friend, the hours we spend just do nothing at all

But surely to me is yours alone, break free let go...

Butterfly... Fly, fly away from here though we try, try through the laughter and the tears

You’ll always be a part of me, in my heart you’ll always be butterfly...

Fly, fly away, fly away...

Deep in your eyes its there that I find all that I really ever need

What ever I do, you know thats its you girl in every face I see

Your last goodbye was yours alone, break free let go...

Butterfly... Fly, fly away from here, though we try - try through the laughter and the tears

You’ll always be a part of me, in my heart you’ll always be butterfly...

Fly, fly away...

To the place you belong, hope you hear the feeling strong

Hope that you could find the freedom in your life, in your life, my sweet butterfly...

Just fly away... just fly away...

Though we try - try through the laughter and the tears

You’ll always be a part of me, in my heart you’ll always be butterfly...

Fly, fly away...

Fly away....

Once in my life I couldn’t deny I thought that i found my everything

Lover or friend, the hours we spend just do nothing at all..

Once in my life I couldn’t deny I thought that i found my everything....

Once in my life I couldn’t deny I thought that i found my everything...

Take That

Cand eram mai mica, stateam ore intregi si ascultam la casetofon piesa Babe a celor de la Take That. Mare lucru nu intelegeam din ea... dar pur si simplu imi placea cum suna.

Cine sunt Take That?

Take That este o trupa formata din 4baieti din Manchester, infiintata in 1990. Debutul lor a fost insa in 1992, cu albumul "Take That & Party" (aaa... de mentionat... numele trupei suna ciudat... dar mai ciudat ar fi sunat KICK IT - asa cum ar fi trebuit sa se numeasca initial. Slava Domnului ca au ramas la TAKE THAT :)) ). Baietii au avut un succes incredibil, si daca nu ma insel au fost numiti "Nation's Pop-Kings". In 1992 au lansat cel de-al doilea lor album "Everything Changes", albumul pe care se gasete si piesa "Babe". Insa hitul lor a fost piesa "Back for good", piesa continuta in albumul "Nobody else". Din pacate in 1996 trupa s-a despartit, numele Take That a ramas risipit iar membrii si-au ocupat timpul cu alte activitai. Dar iata ca anul 2006 a adus surprize si pe piata a aparut un nou album Take That - Beautiful World. Baietii au lansat primul lor clip la piesa "Patience", iar urmatorul single va fi "Shine".

Componenta initiala a trupei: Gary Barlow, Robbie Williams, Mark Owen, Howard Donald, Jason Orange

Componenta actuala: Gary Barlow, Mark Owen, Howard Donald, Jason Orange

Am ascultat tot albumul si eU zic ca merita un 9.80 :D

Piesele melE preferate: Wooden Boat & Patience.

Va recomand din suflet acest album.

Auditie placuta!

Dormi!

Dormi!

de Mihai Eminescu

De ce te temi? au nu eşti tu cu mine?

Las' ploaia doar să bată în fereşti -

­Las' vântul trist prin arbori să suspine,

Fii liniştită tu! Cu mine eşti.

Ce te-ai sculat şi te uiţi în podele?

Uimită pari şi pari a aştepta.

Nu poţi vedea cu ochii printre ele - ­

Vrei să-ţi aduci aminte de ceva?

Lasă-te-n perini ­- eu îţi voi da pace.

Dormi tu -­ şi lasă să rămân deştept.

Pe când citesc, întotdeuna-mi place,

Din când în când să cat la tine drept,

Să văd cum dormi... să te admir cu drag...

Cu gura-abia deschisă-ncet respiri,

De pe condei eu mân-atunci retrag.

Pătrunde pacea tristele-mi gândiri.

Frumoasă eşti... o prea frumoasă fată.

Ca marmura de albă-i a ta faţă.

Îmi vine să alerg la tine-ndată

Ş-astfel cum dormi să te cuprind în braţă.

Dar te-ai trezit... păcat! şi nu mă-ndur.

Dormi liniştit c-un braţ pe după cap.

Din când în când cu ochiul eu te fur,

Din când în când din mână cartea scap.

Şi-s fericit... Pulsează lunga vreme

În orologi cu paşii uniformi...

De ce te temi? Cu mine nu te teme!

De nu te culci, te culc cu sila... Dormi!

Ador poezia asta. Mai ales ca am si tratit-o din plin. Al meU si anume iubit, stie la ce ma refer :D

Crede...

Am recitit primul post al Adelei pe blog-ul ei si ... m-am regasit in fiecare cuvant scris acolo. Ma simt cea mai ingrozitoare fiinta de pe pamant. Despartirea mea de mama a fost... ceva.. ceva parca n-a fost. Nu mai stiu exact cat mi-a pasat. Auzeam prieteni spunand despre mamele lor care erau plecate, ca nu mai pot de dorul lor, ca le-a trebuit un an sa se obisnuiasca fara ele... eU.. eU nu am fost asa. Ce-i drept in seara in care a plecat am plans mult, simteam un gol imens in stomac si doream ca totul sa fie un vis. A doua zi... a fost o zi obsnuita... parca ea nici nu ar fi plecat. Incercam sa-mi aduc aminte de ea, de chipul ei, dar nu puteam. Nimic nu-mi mai ramasese de la ea, decat un pullover. Obisnuiam sa adorm cu el in brate.. da... mirosea a mama, avea aroma ei.. N-a tinut mult starea asta aeriana.. Cred ca maxim o luna jumate. Apoi, incet-incet, am inceput s-o scot din viata mea fara sa-mi dau seama... (Abia acum realizez!)
A trecut un an, au trecut doi... apoi am revazut-o... Dar... uh.. nu a fost cum ma asteptam. Nu am simtit aceea emotie puternica, nu am izbucnit in lacrimi de fericire... De ce, Doamne? De ce?? E MAMA! eU de ce nu am reactionat?????? Cat am stat la ea m-am simtit ca o nemernica.. nu i-am putut spune "te iubesc"... I-am zis-o .. dar a fost un "te iubesc" fals.... :( (cand am devenit asa de insensibila? : ). Despartirea nu a fost cine stie ce. Ea a plans.. eu abia seara, in autocar am inceput sa plang. (Si acum am scena in minte. Lucrurile astea ma fac sa ma simt ingrozitor .... am fost o fiica rea.. iarta-ma........ )

Acum am aflat ca pleaca si tata... La inceput m-am bucurat un pic... Dar apoi.. cand am auzit din gura lui ca va plecat pe 1martie anul asta... am simtit cum lumea meA se prabuseste... Tin la el, chiar daca s-au intamplat atatea...

Imi cer scuze. Poate voi continua.. Acum.. ma opresc aici....

Va fi greu... va fi foarte greu....

Inital am vrut sa scriu pe alta pagina, dar apoi m-am razgandit. Toate gandurile de aseara imi par acum ceva stupid, cel putin cele la adresa lui... Nu! Nu imi pasa, nu si dupa palma de aseara. O palma doare pe moment si apoi trece - asta daca e data de cineva de care nu-ti pasa - dar eU de ce mai simt inca durerea? De ce mai simt cum imi arde obrazul de durere? De ce?... Nici nu stiu de ce a facut-o, nici nu stiu de ce o face... de ce strica totul acum? De ce vrea sa ma lase cu o amintire urata? De ce vrea sa-mi spulbere iar dorinta de a-l redescoperi?

Am vrut sa-i zic multe, dar am tacut.. am tacut... ii va parea rau.. (asta daca nu deja ii pare.... )

.... si iar in vin in minte versurile:

No hay nada que decir, ya no tienes que mentir

Trágate tu vil traición… ¡Ya me voy!

No existe un perdón, no existimos tú y yo

No aguanto tu actitud ¡Ya me voy!......

Unplayed piano

Ieri a ajuns in mainile mele inca un album de-al lui Damien Rice: "LOST SONGS" . E absolut superb! Imi place foarte mult ca si in acest album colaboreaza cu Lisa Hannigan - are o voce divina tipa asta.

Albumul contine 13 piese, dar pe minE m-a cucerit "UNPLAYED PIANO" - sa fie oare din cauza ca am o slabiciune pt pian? Sper sa va placa si voua. Versurile "suna" cam asa:

Damien Rice & Lisa Hannigan

Unplayed Piano

Come and see me

Sing me to sleep

Come and free me

Hold me if I need to weep

Maybe it's not the season

Maybe it's not the year

Maybe there's no good reason

Why i'm locked up inside

Just cause they wanna hide me

The moon goes bright

The darker they make my night

Unplayed pianos

Are often by a window

In a room where nobody loved goes

She sits alone with her silent song

Somebody bring her home

Unplayed piano

Still holds a tune

Lock on the lid

In a stale, stale room

Maybe it's not that easy

Or maybe it's not that hard

Maybe they could release me

Let the people decide

I've got nothing to hide

I've done nothing wrong

So why have I been here so long?

Unplayed pianos

Are often by a window

In a room where nobody loved goes

She sits alone with her silent song

Somebody bring her home

Unplayed pianos

Are often by a window

In a room where nobody loved goes

She sits alone with her silent songs

Somebody bring her home

Unplayed piano

Still holds a tune

Years pass by

In the changing of the moon

mY puzzle

Incerc, cu mare durere in suflet, sa reconstituiesc puzzle-ul vietii mele.... dar nu pot... ma doare ce vad. 2006 nu a fost un an placut. Nu. Amintiri frumoase am avut, dar s-au sters... Au ramas cele dureroase. Au ramas clipele in care simteam ca ma pierd, au ramas clipele in care suportam o durere crunta atunci cand aripile imi erau smulse, privirea meA pierduta in noptile de vara din balconul mamei melE... Ce fac cu piesele de la sfarsitul lunii iulie?.. Ce fac cu piesele de la jumatatea lui septembrie?.. Atunci nu am trait. Nu. Atunci nu eram eU cea care respira, nu eram eU cea care statea in bratele mamei eI incercand sa resimta iubirea pt ea... eU eram doar cea de la miezul noptii, cea ce statea pe malul marii pierduta in ganduri. Cred ca au fost cele mai lungi saptamani pe care le-am trait pana acum... Daca nu era el... singurul prieten ce mi-a mai ramas.. poate nu m-as fi ridicat din abisul in care era cat pe ce sa cad. (Iti multumesc inca o data ca, desi la distanta fiind, ai acceptat sa vorbesti cu minE la telefon si sa ma asculti >:D< ) Dar nici cand am ajuns acasa nu m-am simtit bine... Eram si mai tulburata de prezenta lui... Asa cum mi-a zis o prietena aseara, "de cand am venit din Spania nu ai mai fost un om normal" : cred ca are dreptate. Nu, nu am mai fost un om normal (asta privind prin ochii meI, prin normalitatea meA, caci numai normala nu sunt eU.. ) pana pe 4 noiembrie, ziua aceea fermecata ce nu o voi uita niciodata, ziua cand l-am intalnit pe eL. Am simtit ca trebuie sa am incredere in eL... si .. in secunda urmatoare m-aM vazut spunandu-i tot ce aveam pe suflet, tot ce tineam in minE de atata timp, tot ceea ce ma determinase sa ma rup de realitate... M-A readus la viata... da... parca dormisem 1000 ani si abia acum realizasem cate aveam de facut. Am trecut trei luni de cand am reinceput sa traiesc... Sunt trei luni de cand simt cum aripile se refac pe zi ce trece mai mult...

In cartea sa, "Viata ca o prada", Marin Preda sustinea ca: "relief au numai lucrurile negative, iar lumina din sufletul nostru cu cat e mai puternica, cu atat mai mult subtiaza toate contururile din amintire si ne descurajeaza sa le reconstituim". Am urat cartea asta, dar din ea mi-au ramas intiparite in minte unele meditatii ca cea de sus, care se rasfrange asupra amintirilor. Sa fie oare adevarat ca cu cat amintirile sunt mai frumoase, cu atat se uita imprejurarile in care au avut loc, viu ramanand doar sentimentul, iar amintirile urate nu sunt uitate, ci din contra, raman vii in suflet, la fel ca si toate detaliile legate de ele? Eu zic ca da... de multe ori mi s-a intamplat asta. Chiar si acum, daca incerc sa-mi aduc aminte de aceea perioada neagra, resimt totul... si stiu totul.. pana si cele mai mici detalii...

Si tot nu reusesc sa-mi refac puzzle-ul vietii... lipsesc ceva piese.. intrebarea e: tU stii ce lipseste?...

Breathe no more

I've been looking in the mirror for so long,

That I've come to believe mY soul's on the other side.

All the little pieces falling, shatter.

Shards of mE,

Too sharp to put back together.

Too small to matter,

But big enough to cut mE into so many little pieces

If I try to touch her....

And I bleed...

I bleed...

And I breathe...

I breathe... no more...

Take a breath and I try to draw from my spirit's well.

Yet again you refuse to drink like a stubborn child.

Lie to mE,

Convince mE that I've been sick forever

And all of this,

Will make sense when I get better.

But I know the difference

Between mYself and mY reflection,

I just can't help but to wonder:

Which of uS do yoU love?

So I bleed...

I bleed...

And I breathe... I breathe... no...

Bleed...

I bleed...

And I breathe, I breathe...

No... more...

Ador piesa asta de la Evanesence. Ma regasesc in fiecare cuvant... Poate din cauza asta plang, aproape de fiecare data, atunci cand o ascult.

This blog it's a shard of mE...

We keep running from these sentences...

Are you still the same?

Has your opinion changed?

'Cause I don't know you anymore

I don't recognize this place.

The picture frames have changed and so has your name

We don't talk much anymore

We keep running from these sentences

But what I wouldn't give to see your face again....

Nu o sa spun de ce am scris aceste versuri si pentru cine. Nu conteaza. Acum pun un mare PUNCT. Si o iau de la capat... Azi nu conteaza decat ca e 26...

Un copil

"Nu imi lua curajul sa lupt cu noaptea grea. Tot ce am e inima..."

Sunt doar un copil. Si ca orice copil, ma tem... Eu nu ma tem de intunericul camerei mele sau de tunetele furtunii de afara. Nu... eu ma tem sa nu te pierd... eu ma tem sa nu-ti pierd iubirea.. ma tem de viitor...

Am vrut sa fug, caci n-am inteles de ce aveam atata incredere in tinE, nu intelegeam de ce simteam nevoia sa-ti vorbesc despre lucruri care numai eu are trebui sa le stiu... Erau atatea lucruri care la inceput nu le-am inteles...

Sunt doar un copil.. Si ca orice copil sunt fragila... si plang foarte usor...

Sunt doar un copil.. Un copil ce tE iubeste mai mult ca oricine, un copil ce tE iubeste cu toata inima sa... Sunt un copil ce tE iubeste si cand e departe, si cand plange, si cand zambeste, si cand doarme...

"And I will always love you baby... childishly...."

Versuri

De curand m-a intrebat cineva de ce nu-mi arat poeziile, de ce le tin numai pentru mine... si cativa oameni... N-am dat raspuns atunci... dar ii dau acum.

Versurile mele nu sunt tocmai normale... Scriu intr-o maniera ciudata... Pe care multi nu o inteleg - sau mai bine zis, refuza sa o inteleaga - si o critica... Evident. Omul, atunci cand nu intelege/cand nu-i place ceva, critica acel ceva, ii gaseste partile proaste. Nu imi place sa fiu criticata. Niciodata nu mi-a placut.

O poezie ce unui om - ma refer la un cititor, fie ca este prieten/cunoscut, etc. al autorului, fie ca este un strain - i se poate parea puerila, simpla, ciudata, complicata, proasta, cu nonvaloare, etc. pe cand, pentru autor reprezitna multe, sunt sentimentele sale puse pe foaie.

Tata a zis candva (pe vremea cand scria si el poezii) :

"Stupida sau nu, o poezie este o fotografie!

(...) o poezie este o fotografie in versuri a unui moment din viata, a unui gand, a unei idei, care din moment ce pot fi exprimate artistic, numai stupide nu-s! Fiindca poezia nu poate exprima, oricine ar fi autorul ei, ganduri stupide!"

Asta e. Voi continua, ca si pana acum, sa tin poeziile mele doar pentru mine si cateva persoane - care, zic eu, merita sa le arat ceva "bucatele din mine". Pacat ca unii nu apreciaza asta...

Poate intr-o zi... voi publica si aici o poezie... De ce nu? (De ce da?!) Ma mai gandesc :D

Prietenii & prietenii…

My life is full of people but you're my only friend, my best friend...

Cred ca am o ora de cand ascult numai 'Shakira – Your embrace' si fraza de mai sus imi tot umbla prin cap…
Nu… eu nu am prieteni… Eu am doar amici, colegi, cunostiinte… dar nu am prieteni… Am avut.. Si i-am pierdut.. Oare am gresit eu? Oare a fost vina mea? Oare a fost vina lor? Oare trebuie neaparat sa dam vina pe cineva?.. De ce mereu trebuie sa gasim pe cineva pe care sa-l invinuim? De ce mereu cautam vinovati? De ce nu ne gandim ce si cum am gresit, in loc sa dam vina pe noi insine sau pe celalalt?

De ce nimeni nu ajunge sa ma cunoasca cu adevarat? De ce nimeni nu ma cunoaste intrutotul? De ce?... Am ajuns sa cred ca nici macar eu nu ma cunosc.. Oare m-am ratacit de trupul meu? Oare trupul si inima merg in continuare spre “destinatie” cu “trenul vietii”, iar sufletul mi-a ramas ratacit intr-o “statie”?? Dar unde?? UNDE??? Si mai ales de ce? De ce m-am ratacit de mine insami? De ce nimeni nu ma cunoaste? De ce?
Uneori simt ca distrug tot ce ating... Distrug sentimente frumoase... Frang inimi fara sa-mi doresc.. Ma ranesc ranindu-i pe ceilalti.. Pe cei la care tin…
De cate ori nu m-am inchis in camera mea, m-am ascuns intr-un coltisor si am inceput incet sa plang? De cate ori nu ma uitam in gol cautand ceva? De cate ori nu am iubit departarea? De cate ori n-am evadat in Gradina Publica incercand sa ma desprind de lume… de mine… de ei… ?

Am pierdut-o si pe ea… Ultima prietena.. De ce? De ce-am pierdut-o? A cui a fost vina? A mea, a ei? Nu stiu... NU am cautat vinovati… Poate am pierdut-o tocmai pt ca ea nu ma cunoaste/cunostea… Dar eu de ce o cunosc pe ea? De ce simteam ca asa se va intampla? De ce? De ce stiam exact ce va spune si face? De ce stiam ca o sa regrete, o sa se-ntoarca.. Dar o sa dea inapoi exact atunci cand mai avea doi pasi de facut si intra iar pe “usa” “cabinei” in care “calatoresc”? De ce stiam ca o va vedea deschisa, va arunca o ultima privire, apoi nu va mai intra? Eu am lasat “usa” deschisa… Poate va vrea iar sa intre… Poate…

Would you be enough patient, darling? Would you have enough patience to get to know me, and then to make me know myself?... Would you, darling?...

Fulgi de nea

Ninge! Nu pot sa cred! Dupa atatea zile calde - mult prea calde pentru luna decembrie - ninge... E superb...

Azi cred ca m-am trezit in cel mai frumos mod posibil... Multumesc iubitule pentru telefon... Multumesc ca m-ai trezit sa-mi spui ca ninge! E superb... Mi-am dorit atat sa ninga!

Afara nu ninge linistit... nu... bate un vant puternic si e cam frig... si eu sunt racita... cu toate astea nu m-am putut abtine si am iesit afara... Incantator... In sfarsit NINGE!

Kill me softley... with your song

"Daca te-ai vedea ce fel canti! Dai tot din tine..."

Oare de ce nu m-a inzestrat Dumnezeu cu o voce frumoasa?Mi-as fi dorit sa cant... Chiar as fi vrut din inima sa cant...

Obisnuiesc sa fredonez piese ce-mi plac mult, uneori ma cam ia valul si simt piesa si versurile cu toata fiinta mea.

Eh.. dar asta e. Ma multumesc sa cant in fata unui "public" mai restrans, de cele mai multe ori cant doar pentru eL... Stiu ca eL ma aculta mereu...

"Leave me out with the waste, this is not what I do, is the wrong kind of place to be thinking of yoU..."

Teama de viitor...

Teama de viitor... Ce stupid suna. Dar jur ca asa simt. Mi-e teama de ce-ar putea insemna "maine", mi-e teama de ce-ar putea insemna "ianuarie" mi-e teama de multe.

Si acum ce faci? Plangi... de ce? De ce plangi acum cu lacrimi cand stii ca vei plange mai tarziu cu.. sange? Ca vei simti cum mori de durere? De ce? De ce nu poti sa crezi ca va fi bine? ... Nu stiu...

Vreau sa stea timpul in loc, nu vreau sa mai existe "maine"... vreau sa fie doar azi.. Nu vreau sa pierd ceva. De ce sa pierd? Ca spui tu? De ce sa dispar? Ca spui tu? De ce sa nu fac ceea ce tu n-ai fost in stare? De ce nu pot sa-ti reprosez nimic? De ce nu ma lasa inima sa-ti zic tot ce am in cap? De ce nu pot sa fiu indiferenta? De ce?.... De ce vrei sa ma tii ascunsa? De ce ma tii intr-un borcan? De ce ti-e teama sa iei capacul si sa ma lasi sa zbor? Nu mava rani... Te asigur!e ce?... De ce esti uneori de gheata? De ce?.... Stupid, dar ma dor pana si cuvintele care mi le scrii YM Vrei sa stii de ce? Pt ca iti simt vocea dura de gheata care imi inunda urechile si ma face sa plang. Imi este frica de tine, de cuvintele tale ce ucid....

Vreau sa dispar si nu pot Nu vreau sa mai ranesc persoane la care tin din cauza ta... nu vreau! Ce-o sa faci? O sa ma arunci intr-un colt al lumii unde sa nu ma gaseasca? O sa ma omori? Da-i drumul! Omoara-ma.. si asa, ceva a murit in mine demult.. De cate ori mi-ai alinat tu o lacrima? De cate ori mi-ai spus ca va fi bine?... Niciodata... Niciodata nu ai vrut sa-ti dai jos masca de parinte dur...

Ma faci sa-mi doresc ca uneori sa nu exist, ma faci sa-mi para rau ca am scapat cu viata... Ma faci sa regret ca gandesc... Ma faci sa regret ca iubesc!

Nu mai simt nimic, nici nu mai aud nimic.. In boxe suna ceva. NU stiu ce.. nu pot auzi.. nu am mai deschis gura ca sa zic ceva de 1ora... Ma dor ochii.. Ma dor ingrozitor... Si simt frig. In casa e cald, dar eu tremur.. Tremur.. de frica ta.

Si tot nu inteleg de ce ma simt asa, de ce nu ma pot bucura de ce am acum… “Spune-i ploii sa nu cada, vantului sa nu mai bata, toate-o clipa sa dispara, sa ramanem noI, doar noI amanDOI... Soarelui sa nu rasara, stelelor sa nu apara, toate-o clipa sa se-opreasca....”

Nu vreau sa ma trezesc intr-o zi de ianuarie, si cu lacrimi in ochi, sa realizez ca doar am visat… nu vreau...

Intr-un final...

Cineva mi-a zis sa-mi fac blog. Am ezitat un pic la inceput... Ma tot gandeam: la ce bun un blog? Imi place sa-mi tin gandurile numai si numai pentru mine. De ce sa stie si altii ce si cum gandesc, de ce sunt trista, de ce sunt fericita? Nu am gasit raspuns la aceste intrebari.. dar.. iata-ma facandu-mi blog. So.. nu stiu daca o sa-l arat lumii prea curand.. Depinde.

O sa revin cu un post mai personal...