De curand m-a intrebat cineva de ce nu-mi arat poeziile, de ce le tin numai pentru mine... si cativa oameni... N-am dat raspuns atunci... dar ii dau acum.
Versurile mele nu sunt tocmai normale... Scriu intr-o maniera ciudata... Pe care multi nu o inteleg - sau mai bine zis, refuza sa o inteleaga - si o critica... Evident. Omul, atunci cand nu intelege/cand nu-i place ceva, critica acel ceva, ii gaseste partile proaste. Nu imi place sa fiu criticata. Niciodata nu mi-a placut.
O poezie ce unui om - ma refer la un cititor, fie ca este prieten/cunoscut, etc. al autorului, fie ca este un strain - i se poate parea puerila, simpla, ciudata, complicata, proasta, cu nonvaloare, etc. pe cand, pentru autor reprezitna multe, sunt sentimentele sale puse pe foaie.
Tata a zis candva (pe vremea cand scria si el poezii) :
"Stupida sau nu, o poezie este o fotografie!
(...) o poezie este o fotografie in versuri a unui moment din viata, a unui gand, a unei idei, care din moment ce pot fi exprimate artistic, numai stupide nu-s! Fiindca poezia nu poate exprima, oricine ar fi autorul ei, ganduri stupide!"
Asta e. Voi continua, ca si pana acum, sa tin poeziile mele doar pentru mine si cateva persoane - care, zic eu, merita sa le arat ceva "bucatele din mine". Pacat ca unii nu apreciaza asta...
Poate intr-o zi... voi publica si aici o poezie... De ce nu? (De ce da?!) Ma mai gandesc :D
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu